“În
Incredibila si trista poveste a candidei Eréndira si a bunicii sale fara
suflet, la fel ca în Un veac de singuratate, imaginile par a izvorî la
fel de firesc ca florile silvestre într-un câmp manos, dupa ploaie.
Aceasta capacitate uimitoare a lui García Márquez de a crea imagini (pe
care, dupa spusele lui, a deprins-o de la bunica), nu se nutreste
dintr-o fantezie gratuita si dezordonata, ci din toate manifestarile si
caracteristicile care configureaza culturile din zona Marii Caraibilor
(printre acestea clima, geografia, organizarea sociala, economia,
miturile, simbolurile, legendele, credintele si superstitiile), precum
si din traditia literara occidentala. S-ar putea spune ca aceasta
povestire este plamadita prin hibridarea stilurilor si motivelor
amerindiene si occidentale, într-un fel de pastisa intentionat
ireverentioasa care, cu toate acestea, nu pune în umbra imensa
seriozitate a temei sale principale: exploatarea si nefericirea celor
oropsiti si abuzul de putere.” Elsa Cajiao Cuéllar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu